MEDIAS

Medias…daca vreodata, prin cine stie ce circumstante, trebuie sa ajungeti in acest oras, va sfatuiesc sa aflati tot ce puteti despre el iar apoi sa va ganditi bine daca vreti sau nu sa optati pentru…Medias.

 Dat fiind faptul ca serviciul ne-a solicitat, acum cateva zile, eu si prietena si totdata colega mea, Andreea, am fost nevoite sa petrecem un weekend in “minunatul” oras despre care va spuneam. Ca in 80% din calatoriile noastre in tara, am hotarat ca trenul este cel mai bun mijloc de transport catre destinatie.  Este, in cele mai multe din cazuri, dar, evident, nu atunci cand esti nevoit sa imparti un compartiment public cu o adunatura de cantareti ambulanti care se indreapta spre Piatra Mare.  Lasand la o parte faptul ca trezirea a fost la ora 4.00 dimineata  sau faptul ca intentionam sa plec fara bagaj (noroc ca instinctele Andreei sunt dezvoltate si am putut observa din timp ca in mana mea se afla doar o punga cu suc si apa) trebuie sa pun la socoteala si shokul suferit atunci cand, minunatii nostrii camarazi de drum au scos chitara si au inceput sa cante tot felul de “cantece de drumetie”, preferatele mele. NOOOOOOT.  Sa spunem ca, atat timp cat solistul grupului, era singurul care canta, atmosfera era cat de cat suportabila…DAR, iata ca, prietenul sau a fost intr-atat de dragut incat sa il acompanieze desi  as putea, fara sa exagerez, sa afirm ca un porc ar fi cantat mult mai frumos. Colac peste pupaza, au scos, la un moment dat si o muzicuta cu un suport anexat pentru partea superioara a corpului (gat si cap) in eventualitatea in care, mainile iti sunt ocupate cu un alt instrument. Cei care au vazut seria “SAW”  isi pot da usor seama cum in mintea mea se auzea doar propozitia “let’s play a game…”. Inchipuiti-va in ce hal ne umfla rasul pe amandoua  si nu puteam schita prea multe ca “prietenii” nostri sa nu se simta nici o secunda acompaniati de doua figurante care nu stiu sa aprecieze adevarata arta. Intr-un final, spre norocul meu,  indesandu-mi cat mai mult castile in urechi, am reusit sa adorm si sa ma trezesc exact in momentul in care cei 6 aventurieri au parasit compartimetul si eventual trenul. 

 In continuare drumul a fost linistit si amuzant atunci cand la intrebarea fiului, care incerca de zor sa completeze o integrama, fara success evident,  “ ce e sub sol din doua”, tatal raspunde categoric si apasat: “pivnita” (asta se intampla in fata noastra cu o familie “splendid” de enervanta din Medias, of course).

 Dupa un drum lung si obositor de 7 ore ajungem, finally, la destinatie. Privelistea nu era una imbucuratoare deloc. Atat in stanga cat si in dreapta, atat in spate cat si in fata un sir luuuung de case, casute, casoaie si tot felul de diminutive si superlative. Unele normale altele mai putin normale. Nici urma de vreun bloc, atmosfera rurala, poate cu mici exagerari mai frig decat la Polul Nord si un accent  care parca ma zgaria pe creieri. Cel mai trist, rece si singuratic oras in care am fost vreodata. Ma simteam ca intr-un film de groaza si parca asteptam ca, in orice moment, sa mi se intample ceva de-a dreptul oribil. O atmosfera sinistra si lugubra, o liniste apasatoare, un sentiment permanent de teama.

  Dupa ce taximetristul a incercat,  bineinteles,  sa ne pacaleasca, intr-o cursa care facea 3 lei (probabil obisnuit cu localnicii zgarciti care nu stiu ce inseamna bacsis), am ajuns, in cele din urma, la hotel. Singurul lucru frumos din acest oras cu o imagine de-a dreptul dezolanta.

 Dupa doua ore de relaxare si povesti interminabile, am pornit la treaba. Din punct de vedere profesional totul a fost okay. Ca sa intelegeti, printre altele, una din pasiunile mele a fost, este si va ramane baschetul, sport pe care l-am practicat 11 ani. Atunci cand m-am hotarat sa renunt am optat pentru un job care sa ma lege intr-un fel de sportul pe care il iubesc, care sa ma tina la current cu tot ce tine de el. Asa ca, datorita prietenului meu cel mai bun, am ajuns, in momentul de fata redactor sef pentru cel mai bun site de baschet din Romania, in opinia mea: numaibaschet.ro. De curand, prietena mea cea mai buna, ni s-a alaturat asa ca ne-am pus pe treaba mai serios ca oricand. Si iata-ne plecate la Medias pentru marele meci Medias – Steaua, declaratii, interviuri and some other stuff.

 Daca scoatem din ecuatie, frigul incredibil din cafenea (imi tremura mana pe reportofon) si galagia de pe fundal, as putea spune ca interviurile au mers destul de bine.  Intr-un final am ajuns inapoi in camera de hotel, fericite si puse pe sarbatorit pentru seriozitatea cu care ne facusem treaba si pentru rezultatele bune pe care le obtinusem.  Am incercat sa raspundem unei invitatii de a iesi in oras, ca sa ii spun ashea dupa denumirea oficiala (ca numai oras nu e) dar prea tarziu. Ashea ca, datorita existentei minunatului site de socializare, facebook, si unei cereri de prietenie care mai apoi s-a transformat intr-un add pe yahoo, am ras cu lacrimi jumatate din noapte. Cealalta jumatate s-a lasat tot cu lacrimi, doar ca….nu de fericire. Petrecerea noastra privata, sau mai degraba consumatiile din barul propriu, “au avut grija” sa ne simtim…nu foarte bine. Dupa ore in sir de paranoia si nenumarate aberatii , telefoane fara sens si discutii care parca durau de zile intregi, am adormit. Atat de mult incat am pierdut trenul.  Inca o zi in Medias…parea incredibil. Dar cat de adevarat!!! Obligate de imprejurari, ne-am petrecute ziua de duminica in camera hotelului, lucrand iar seara intr-un pub, in care populatia era formata din noi si chelenerite. Dupa ora 22.00, strazile erau goale, la fel si localurile: pizzerii, cafenele, baruri, puburi, magazine…totul inchis sau pustiu. Mai gaseai pe alocuri cate un taxi care parca stia ca exista doua persoane, eu si Andreea,  care nu au habar ca in orasul lor, nu exista viata de noapte.

Dupa incercarea nereusita de a ne simti bine, ne-am intors la hotel unde, dupa vreo 1-2 ore, am adormit fara “drept de apel” . Dupa un drum obositor de 7 ore, dupa ce o “doamna respectabila la vreo 50-60 de ani si-a insusit sticla noastra de Cola lasandu-ne astfel sa murim de sete si dupa o tentativa de a capaci o fetiscana blonda care parca si-o cauta de cand ni se alaturase, am ajuns, finalmente acasa.

Dupa o experienta ca aceasta, sfatul meu prietenesc, este, dupa cum spuneam, sa va ganditi de doua ori, sau sa cititi inca o data postul meu, inainte sa va hotarati daca are rost sau nu sa mergeti in Medias.